Duminica ce vine, pe 7 mai, voi fi prezentat pentru prima dată credincioșilor din Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Iași, preluând ștafeta de la Părintele profesor universitar Vasile Nechita, care a trecut de granița celor șapte decenii de viață. Biserica parohială este situată cam la 7-8 minute de mers pe jos de la Mitropolie. În direcția cealaltă, tot la 7-8 minute de mers, este situată și Biserica Talpalari. Încât, tot reflectând înainte de a lua o decizie, mi s-a părut că văd în această „mutare” spațială și un fapt simbolic pentru mine, în termenii duhovnicești ai „războiului nevăzut”. Ca unul ce voi continua să-mi desfășor, ca și până acum, activitatea de la Mitropolie, mi-e dat să mă mut dintr-un turn de apărare în altul, dintr-o parte în alta a „cetății Sfintei Parascheva”.
Este binecunoscut episodul petrecut în duminica Învierii, când Mântuitorul Se alătură, incognito, celor doi apostoli aflați în drum spre Emaus, Luca și Cleopa. Se preface că nu înțelege despre ce vorbesc cei doi, ceea ce determină reacția lui Cleopa: „Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea?” (Matei 24, 18). În traducerile mai vechi ale Bibliei, vom găsi un alt termen în loc de „străin”: „Tu sîngur nemernicești în Ierusalim...” (Biblia de la 1688), respectiv „Tu singur ești nemernic în Ierusalim” (Bliblia de la 1914). Așadar, la început, cuvântul nemernic nu avea conotația negativă de astăzi. Împrumutat din limba slavă (veche), el desemna un om „străin, pribeag, pripășit” (din namerinu, literal: „care vine”).
În limbile greacă și latină, găsim în acest loc scripturistic termenii „paroikeis”, respectiv „peregrinus” (de unde s-a născut în limba română cuvântul pelerin). Un vechi și drag prieten, Cosmin Olinici, un pasionat al limbilor clasice și al etimologiilor cuvintelor, evidențiază, într-o postare din 3 aprilie 2023 de pe contul său de Facebook, că aici regăsim originea cuvântului parohie (paroikia). Paroikeis vine din paroikeo (para – „pe lângă” și oikeo – „a locui în casă”). În „Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române”, parohia este definită drept „comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici şi mireni, situată pe un anume teritoriu şi subordonată Centrului eparhial din punct de vedere canonic, juridic, administrativ şi patrimonial, condusă de un preot paroh numit de chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) eparhiei respective”. Această definiție „instituțională” își primește cuvenita completare prin recurs la originea etimologică a cuvântului: parohia ar desemna, totodată, pe cei care se situează spațial „pe lângă casă” – evident, e vorba aici de „Casa Domnului”, biserica parohială –, dar, eshatologic vorbind, vizează comunitatea celor ce sunt străini pe acest pământ, împreună călători spre Cer.
Cele două aspecte – a fi străin și a fi călător (pelerin) – sunt evidențiate, de altfel, și în alte locuri ale Noului Testament. Cum e cazul cu scrierile celor doi mari sfinți apostoli, Petru și Pavel: „Iubiţilor, vă îndemn ca pe nişte străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ” (I Petru 2, 11); „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14). De unde și admirabila descriere a condiției creștinilor în lume din „Epistola către Diognet”, lucrare datată în jurul anului 200: „Locuiesc în țările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetățeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice țară străină le e patrie și orice patrie le e țară străină” (cap. V, v. 5). Cât de departe suntem noi, creștinii de astăzi, de această gândire? Câți dintre noi avem această conștiință a vremelniciei pe acest pământ și câți dintre noi ne ghidăm viața având în inimă nu atât locul în care ne aflăm, cât direcția spre care suntem chemați să mergem?
Am reflectat mult în ultima perioadă la ce (mai) înseamnă a fi creștin în această lume și a fi preot într-o parohie. Și dintr-un motiv mai practic: am primit propunerea de a fi paroh la o altă parohie din Iași decât Biserica Talpalari, unde am fost numit pe 8 iunie 2008. În cei aproape 15 ani m-am legat foarte mult sufletește, cum e și firesc, și de biserică, și de oamenii (minunați!) de pe „aria canonică” a acesteia. Nu aș fi plecat pentru nimic în lume dacă nu aș fi avut, finalmente – după multe frământări lăuntrice –, alături de chemarea ierarhului, și binecuvântarea duhovnicului, și încredințarea faptului că Dumnezeu este Cel ce mă cheamă la o nouă lucrare (sau, mai bine spus, la a prelungi, într-o altă parohie, ceea ce s-a împlinit la Talpalari). La Talpalari va rămâne să continue ceea ce s-a început în 2008 (inclusiv prin jertfa și rugăciunile Maicii Siluana Vlad, Domnul să o odihnească alături de cei bineplăcuți Lui!), Părintele Vladislav Nedelcu, cel care mi-a fost alături în ultimii ani.
Duminica ce vine, pe 7 mai, voi fi prezentat pentru prima dată credincioșilor din Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Iași, preluând ștafeta de la Părintele profesor universitar Vasile Nechita, care a trecut de granița celor șapte decenii de viață. Biserica parohială este situată cam la 7-8 minute de mers pe jos de la Mitropolie. În direcția cealaltă, tot la 7-8 minute de mers, este situată și Biserica Talpalari. Încât, tot reflectând înainte de a lua o decizie, mi s-a părut că văd în această „mutare” spațială și un fapt simbolic pentru mine, în termenii duhovnicești ai „războiului nevăzut”. Ca unul ce voi continua să-mi desfășor, ca și până acum, activitatea de la Mitropolie, mi-e dat să mă mut dintr-un turn de apărare în altul, dintr-o parte în alta a „cetății Sfintei Parascheva”.
Oriunde ne-am afla sau oriunde ne cheamă Dumnezeu să mergem, esențial este doar atât: să lepădăm orice calcul sau gândire omenească, să nu ne mâhnim sau să ne înfricoșăm de ceva, ci să ne străduim a împlini cu pace, cu râvnă maximă și conștiință vie ceea ce El ne rânduiește ca ascultare (lucrare) pe drumul către Cer.
Pr. Constantin Sturzu
