A posti înseamnă să renunţi la tot pentru Dumnezeu, ca să poţi primi de la Dumnezeu totul.
Postul nu este doar o perioadă mai specială a anului liturgic, ci şi şansa de a ne reevalua viaţa, pregătind sau operând deja schimbări adecvate voii divine. Postul îmi stârneşte dorul după libertatea cea în Dumnezeu. Postul dă gust vieţii. Numai cine a ţinut post negru măcar o zi poate aprecia până şi valoarea unei bucăţi de pâine uscată. Postul aduce cu sine şi energii nebănuite. Orice post ţinut, pe cât se poate, de dragul lui Dumnezeu, deschide noi orizonturi. De aceea, de fiecare dată când începe o perioadă de post, mă întreb: oare de data aceasta ce va mai aduce nou, ce voi mai învăţa? Hotărât lucru, în post poţi trece prin multe stări, poţi conştientiza limite şi neputinţe, dar cu siguranţă nu ai cum să te plictiseşti.
***
Greutatea unui post este percepută în funcţie de cum se raportează omul la el însuşi de-a lungul întregului an. Asprimea postirii este invers proporţională cu îngăduinţa pe care o manifestăm faţă de noi. Cu cât cineva este mai necruţător cu patimile sale, cu cât îşi înfrânează mai mult mintea, pântecele şi toate simţurile, cu atât i se va părea mai uşor postul. Postul e, în acest caz, un soi de examen trecut cu brio de studentul care s-a pregătit pe tot parcursul unui semestru, nu doar în sesiune. La cealaltă extremă, maxima îngăduinţă, faptul că nu ne refuzăm aproape niciodată nimic e de natură să facă din post un soi de chin, o corvoadă. În această a doua situaţie ne asemănăm acelor copii cărora nu li se interzice nimic, pe principiul că nu trebuie să li spună niciodată NU, ci trebuie lăsaţi să-şi „dezvolte” personalitatea. Astfel de copii vor creşte cu iluzia că totul le este permis sau că pot obţine orice, important e să-şi dorească suficient de mult. Evident, aceştia vor suferi crunte dezamăgiri în viaţă.
***
Mâncarea este un act care ne poate apropia sau depărta de Dumnezeu și de semenii noștri. În sine, nu înseamnă nimic orice fel de performanță ascetică, orice înfrânare. Apostolii au fost apostrofați, la un moment dat, că nu țineau post, dar Mântuitorul a explicat de ce: „Pot, oare, fiii nunții să fie triști câtă vreme Mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti” (Matei 9, 15). Postim ca să (re)dobândim pe Dumnezeu, să fim cât mai liberi spre a ne uni cu El. Inima noastră este mai ușor de plecat spre rugăciune atunci când mâncăm puțin și alimente cât mai ușoare. Aceasta să fie rațiunea pentru care renunțăm la unele alimente, iar nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu ele. Nu avem nevoie de nici un fel de pseudo-argument pentru a posti și a ne înfrâna. Singur, dorul după Dumnezeu este de ajuns. De El s-avem poftă!
***
Pentru mulți (și, în general, pentru cei care nu postesc) perioada aceasta de înfrânare e asociată cu întristarea și crisparea, cu o izolare de toate bucuriile. Mulți se uită suspect la tine dacă îndrăznești să zâmbești atunci când postești. Poate că așa va fi fost cu postul precreștin: unii evrei își smoleau fețele, își puneau cenușă în cap, se afișau pe la colțurile ulițelor în atitudini care sugerau cât de rugători și postitori sunt. A venit însă Hristos și a adus și „scandalul” acesta al postului luminos: „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 16-18).
***
A posti înseamnă să renunţi la tot pentru Dumnezeu, ca să poţi primi de la Dumnezeu totul.
Text preluat de pe doxologia.ro
Foto credit - doxologia.ro
